credius.ro

BCR a anulat aplicarea comisionului buclucas

3 februarie 2006

Presedintele BCR, Nicolae Danila a anuntat ca BCR nu mai aplica taxa de gestionare a conturilor inactive. Este vorba despre un comision de 15 euro, introdus de BCR din 3 ianuarie, care se aplica conturilor a caror proprietari nu efectuau timp de 3 luni nici o operatie de depunere sau retragere de numerar.

"Este o problema interna, de comunicare, si fiecare a inteles gresit si a aplicat gresit acest comision de administrare", a explicat presedintele BCR despre circulara de aplicare a acestei taxe. La vremea respectiva, acesta se adresa numai conturilor cu solduri extrem de mici si neutilizate de un timp indelungat. Pentru aceste conturi banca are cheltuieli la fel ca si pentru cele active, a precizat Danila. Introducerea unui astfel de taxe i-a socat pe clientii bancii. Presedintele Nicolae Danila a explicat ca taxa nu se referea la clientii "buni", cu activitati, carduri sau depozite.

"In acest moment circulara nu se mai aplica la nici un cont. In cazurile in care s-a aplicat acest comision se va reveni la situatia initiala", a declarat Nicolae Danila, invitat in cadrul unei conferinte de presa organizata de viitorii proprietari ai BCR, Erste Bank.

Referitor la acest comision care a nascut atatea polemici, presedintele Erste Bank, Andreeas Treichl a aratat modul in care Erste Bank procedeaza in astfel de situatii. "Noi inchidem contul dupa o perioada de timp daca nu sunt bani", a precizat Treichl. In situatia in care un cont inactiv contine o suma, indiferent de marimea ei, banca pastreaza pe termen nelimitat contul, fara nici o taxa suplimentara. "Il pastram, pentru ca omul ne da bani gratis", a adaugat presedintele Erste Bank.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro