Adunarea Generala a Actionarilor BT ASIGURARI (AGA) din 10 aprilie a.c. a aprobat, cu unanimitate de voturi a actionarilor prezenti, majorarea capitalului social cu suma de 16.500.000 RON, compania detinand dupa aceasta operatiune un capital social de 36.500.000 RON.
Conform hotararii AGA, majorarea capitalului social se va realiza in doua etape: pana la data de 30 iunie 2006, capitalul se va majora cu 6.500.000 RON, crescand de la 20.000.000 RON la 26.500.000 RON. A doua etapa este prevazuta sa aiba loc pana la data de 30 septembrie 2006, data la care capitalul social se va majora cu inca 10.000.000 RON, atingand nivelul de 36.500.000 RON, in creştere totala cu 82%.
Aceasta majorare de capital urmeaza dupa o actiune similara, efectuata in luna iulie 2005, cand capitalul a fost majorat de la valoarea de 8.230.000 RON la 20.000.000 RON. La sedinta AGA din 10 aprilie a.c. au fost prezenti la dezbateri 99,93% din actionarii companiei. Totodata s-au aprobat rapoartele privind: contul de profit şi pierderi pentru exercitiul financiar 2005, raportul Consiliului de Administratie, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru exercitiul financiar 2006.
Rezultatele financiare aferente anului 2005
Primele brute subscrise in anul 2005 au inregistrat o creştere cu 162,9% fata de primele bugetate ajungand la valoarea de 103.741.458 RON. Primele brute incasate in anul 2005 se ridica la 80.610.989 RON, ceea ce reprezinta 140% din primele angajate, in valoare de 57.690.000 RON.
Profitul brut in anul 2005 este de 7.944.908 RON cu 11,10% peste nivelul bugetat. Daunele platite in anul 2005 la asigurarile generale sunt in valoare de 28.645.185 RON, reprezentand 110% din nivelul bugetat (26.130.000 RON), situandu-se sub trendul primelor brute incasate.
Ariile de dezvoltare strategica
Pe parcursul anului 2005 compania a parcurs etape deosebit de importante in dezvoltarea retelei nationale de vanzari. Pana la finalul anului, reteaua pentru sectorul retail s-a triplat, comparativ cu 2004, in ceea ce priveşte numarul agentiilor proprii, ajungand la 136 de unitati şi forta de vanzare, depaşind 5.600 de agenti. Incepand cu a doua jumatate a anului 2005 s-a dezvoltat o noua structura de vanzari pentru sectorul corporate. Aportul retelei corporate ajungand la 14% din vanzarile companiei, la numai şase luni de la formarea acesteia. Expansiunea din sectorul vanzari a fost sustinuta de noi actiuni in domeniul IT. Astfel, a fost reproiectat sistemul informatic al aplicatiilor proprii pentru a functiona in retelele locale ale agentiilor judetene. In plus, modificarile legislative referitoare la asigurarile de raspundere civila auto RCA - prin care perioada de valabilitate nu mai este identica cu anul calendaristic - au necesitat adaptarea programelor informatice pentru a gestiona politele emise la finalul anului 2005 şi pentru a administra includerea raspunderii externe (Carte Verde) incepand cu anul 2007.
Reasigurari
Compania a derulat in anul 2005 un program complet de reasigurare prin care s-au acoperit principalele linii de afacere prin reasiguratori externi, companii situate pe primele pozitii in clasamentul mondial, cotate la un rating bun şi foarte bun, aşa cum sunt: Swiss Re, Munich Re, Gen Re şi Hannover Re.
Bugetul anului 2006
Primele brute subscrise, estimate pentru exercitiul financiar din anul 2006, sunt in valoare de 180.100.000 RON, in creştere cu 73,6% fata de realizarile anului 2005. Aceasta creştere are la baza strategia companiei de a actiona la nivel national intr-o retea de vanzari pentru sectorul retail de peste 200 de unitati şi de a-şi consolida reteaua de vanzari pentru sectorul corporate, punand accentul pe profesionalismul fiecarui reprezentant.
Despre BT ASIGURARI TRANSILVANIA:
• Structura globala a portofoliului anului 2005, pe baza subscrierilor de prime, include: polite auto (RCA şi CASCO) - 69%, alte asigurari generale - 14%, asigurari pentru incendiu şi calamitati - 11% şi asigurari de viata şi pensii - 6%.
• Prin reteaua proprie de reprezentante BT ASIGURARI ofera clientilor sai o gama larga de polite de asigurari generale şi asigurari de viata.
• Structura actionariatului BT ASIGURARI este formata din: Banca Transilvania - 79,88%, SIF Banat Crişana - 10%, alti actionari persoane fizice romane şi straine - 10,12 %.
• BT ASIGURARI a fost infiintata in anul 1994, fiind una dintre companiile Grupului Financiar BANCA TRANSILVANIA, care activeaza in domeniile bancar, de investitii, al leasingului şi al valorilor mobiliare.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro