Am discutat cu presedintele CEC, Eugen Radulescu, cu putin timp inainte ca de la Ministerul Finantelor sa transpire informatia ca privatizarea celei mai vechi institutii bancare din Romania va continua. - Omul care raspunde de destinul CEC-ului este convins ca "tinta pe care ne-am propus-o - una din primele trei pozitii de pe piata romaneasca in 3-5 ani - va fi realizata, cu sau fara privatizare". -
"Nu facem operatie estetica"
Eram curios sa stiu, in primul rand, daca vanzarea CEC-ului se va mai face, dar n-am reusit sa aflu mare lucru in acest sens... Eugen Radulescu taindu-mi elanul prin: "Nu ma ocup de acest lucru!". "Ma ocup doar de revigorarea CEC-ului", m-a refuzat elegant presedintele institutiei. "Considerati ca actualul management al CEC-ului are capacitatea de a revigora institutia?", am plusat eu, cu speranta ca bancherul va marsa...
"Asta si facem", mi-a intors-o Eugen Radulescu. De aici discutia noastra a prins elan... "De altfel acest lucru se si vede", a intarit domnia sa, dand ca exemplu situatia actuala a institutiei, care a trecut de la pierderi la profit si care dispune de un portofoliu impresionant de produse si servicii bancare.
"Ne miscam repede pe o piata care se misca foarte repede. Nu facem altceva decat sa fructificam niste oportunitati care au fost tot timpul aici, dar care au fost ignorate. Unii oameni credeau ca trebuie sa stam pana la privatizare, eventual pana la secolul viitor... Nu! Este timpul sa ne miscam!", a facut un rezumat presedintele CEC pentru a-mi oferi un raspuns la intrebarea "Ce se intampla in acest moment la institutia pe care o conduceti?".
Nu m-am putut ambtine sa nu-l chestionez pe seful celei mai vechi banci din Romania despre look-ul celor mai multe dintre agentiile CEC, care sunt intr-o stare deplorabila. "Aspectul CEC se va schimba ultimul. Ceea ce facem mai intai este sa modernizam activitatea si produsele bancii si sa pregatim angajatii. Noi nu facem operatie estetica. Nu agreez politica <Afara vopsit gardul, inauntru leopardul>!", a subliniat Eugen Radulescu.
Domnia sa a facut referire si la planurile de viitor ale bancii, principalele directii de dezvoltare vizand segmentul de retail banking. "Avem niste surprize foarte mari, reprezentate de lansarea unor produse inovative destinate unei palete foarte largi de clienti. Spre exemplu, pentru zilele urmatoare pregatim reduceri masive ale dobanzilor percepute pentru creditele ipotecare", a evidentiat presedintele CEC.
Dupa ce l-am intrebat de ce nu profita CEC-ul de avantajul detinerii unei retele foarte dezvoltate in mediul rural, Eugen Radulescu a fost nevoit sa dezvaluie si faptul ca institutia pregateste o puternica ofensiva in aceasta directie. "Vom lansa niste produse speciale pentru clientii din zona rurala, axandu-ne in principal pe partea de economisire, fara insa a lasa la o parte creditarea", a declarat domnia sa.
Eugen Radulescu nu s-a putut abtine sa nu arunce manusa celorlalte banci: "Anul acesta pornim la majorarea cotei de piata. Ne pregatim sa crestem acest indicator foarte agresiv", a conchis presedintele CEC. Potrivit datelor preliminare institutia bancara a obtinut anul trecut un profit situat intre 1 si 2 milioane de euro, cota de piata fiind estimata in luna decembrie 2005 la 4,3 la suta.
Cornel Dinu
[email protected]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro