credius.ro

Banca Comerciala Carpatica a inregistrat o crestere de 110%

14 februarie 2006

Valoarea activelor totale ale Bancii Comerciale Carpatica (BCC) a crescut cu 110%, in 2005, cifrandu-se la 925 milioane RON, informeaza un comunicat al bancii.

La aceeasi data, capitalurile proprii erau de 137 milioane lei, in crestere cu 15%, fata de 2004. Profitul brut aferent anului 2005 este de 20 milioane lei, iar cel net de 17,73 milioane lei. Profitul net a crescut cu 34% fata de 2004.

In cursul anului 2005, BCC a acordat credite in valoare de 555 milioane lei, in crestere cu 121% fata de finele anului precedent. In ceea ce priveste depozitele atrase, acestea au atins valoarea de 472,5 milioane lei, in crestere cu 126% fata de anul 2004. Acestea pot fi considerate premise pentru realizarea obiectivului strategic in ceea ce priveste cota de piata de 1,5 - 2% pana in 2007.

BCC va aloca si in 2006 sume importate, pentru sustinerea extinderii si modernizarii retelei de unitati, diversificarii portofoliului de produse si servicii si a canalelor de distributie a acestora (aproximativ cinci milioane). Reteaua teritoriala va numara la finele anului peste 170 de unitati, dintre care 20 in Bucuresti, cea de ATM-uri 200, iar cea de ASV-uri 20. De asemenea, va fi implementat si un nou system informatic integrat, care va fluidiza modul de deservire al clientilor.

Tot in 2006, Carpatica va lansa o emisiune de obligatiuni in valoare de 70 milioane lei, ale carei caracteristici vor fi stabilite de Consiliul de Administratie al bancii, la momentul lansarii, in functie de conditiile specifice ale pietei. "In 2006, ne vom concentra atentia, ca si in 2005, pe trei obiective principale, precum cresterea cotei de piata, extinderea retelei de unitati si alte canale de distributie a produselor si serviciilor si un nivel bun
de profitabilitate", considera presedintele BCC, Nicolae Hoanta

Actiunile BCC sunt cotate la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti si sunt incluse in calculul indicelui ROTX cotat la Bursa din Viena Valoarea unui titlu la finele anului 2005 a fost de 0,58 RON, inregistrand pana in prezent o crestere de circa 15%.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro