credius.ro

Capsunarii au trimis acasa peste 4 miliarde de euro

23 februarie 2006

Cei circa 2 milioane de cetateni romani care muncesc in strainatate au adus, anul  trecut in tara peste 4 miliarde  de euro, a  declarat economistul sef al BNR, Valentin Lazea. Acesti bani au fost cat se poate de bineveniti, determinand diminuarea  cu aproximativ 35 la suta a deficitului de cont curent.

Celebrii de acum capsunari, dar si constructori, asistente medicale, barmani si chelneri, informaticieni etc. se numara printre cei ce trimit bani acasa din strainatate.  Daca sumele mentionate nu ar fi existat, ponderea acestui deficit in cadrul PIB ar fi fost de 14 la suta.

Referitor la destinatia acestor bani, reprezentanti ai Grupului de economie aplicata apreciaza ca 65 la suta din bani se duc in consum, iar 35 la suta in diferite investitii;  sigur ca aceste plasamente nu inseamna investitii productive decat intr-o mica masura, majoritatea investitiilor reprezentand achizitii de terenuri si afaceri imobiliare;  acest trend se mentine de circa trei ani.

Expertii considera ca respectiva situatie a Romaniei, ca exportator net de forta de munca si mare importator de capital va mai continua, fiind o stare de fapt specifica unei societati  ca a noastra, ce se readapteaza la o economie de piata libera. Merita subliniat ca, in urma cu nu foarte mult timp, tari precum Grecia, Spania, Portugalia si chiar Italia, care erau emitente de emigranti, au ajuns sa fie state ce atrag forta de munca din multe locuri ale lumii, intre care si Romania.

Ca o concluzie, analistii apreciaza ca acei aproximativ 9 la suta dintre romani,  ce si-au gasit de lucru pe  meleaguri straine contribuie nu numai la ridicarea calitatii vietii pentru familiile ramase  acasa, dar prin banii injectati creeaza chiar locuri de munca actionand pentru reducerea somajului.

Un subiect ce ramane, am putea spune ca  tema de simpozion, este pe ce cale ajung in tara sume destul de mari de bani, pentru ca in prezent, din banii castigati afara, numai 60 la suta sunt expetiati acasa pe cai institutionale.  Ca au venit intr-un pachet, ca ti i-a trimis cineva printr-un comisionar sau i-ai adus chiar tu  in bagaje…iata tot atatea posibilitati de “transfer”,  sigur si rapid.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro