credius.ro

CEC Bank a crescut nivelul activelor nete cu 35%, până la 83,5 miliarde lei

20 martie 2024

CEC Bank a înregistrat un profit net estimat, neauditat, de 515,8 milioane lei în anul 2023. Banca a continuat să-și consolideze poziția pe piață și a înregistrat o creștere a activelor nete până la 83,5 miliarde lei – în creștere cu 35% față de perioada similară a anului trecut.

“2023 a fost încă un an de creștere și transformare pentru CEC Bank, un an care ne-a reconfirmat poziția de bancă puternică, stabilă, incluzivă, capabilă să facă față oricăror provocări prezente și viitoare. Ne-am majorat activele cu 35% față de perioada similară a anului trecut, ceea ce ne-a propulsat în topul primelor trei bănci din piață. Am pus bazele grupului financiar prin achiziția pachetului de 99,993% din capitalul social al Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR), am menținut ritmul de transformare și digitalizare și am emis cu succes un nou pachet de obligațiuni în cadrul Programului Multianual EMTN. Am continuat să fim unul dintre cei mai importanți finanțatori ai economiei românești, atât pentru companii mari și IMM, cât și pentru persoane fizice, și am rămas una dintre băncile care au prioritizat incluziunea financiară și am demarat inițiative pentru consolidarea principiilor ESG în organizația noastră. Am încredere că anul 2024, an în care CEC Bank împlinește 160 de ani de când este parte din viața românilor, va fi încă o etapă de succes în îndeplinirea obiectivelor planului nostru strategic”, a spus Bogdan Neacșu, Președinte CEC Bank.

Performanța financiară a băncii
Veniturile nete operaționale au crescut cu 11% față de anul 2022, până la 2 miliarde lei.
Banca și-a îmbunătățit eficiența operațională prin controlul strict al cheltuielilor de funcționare (amortizare, cheltuieli administrative, personal etc.) care au crescut cu 7% față de perioada similară a anului precedent, în timp ce rata inflației în acest interval a fost de 6,6%.
Valoarea brută a creditelor în sold acordate clienților se ridică la 33,2 miliarde lei, în creștere cu 8% față de perioada similară din 2022, în timp ce depozitele atrase de la clienți au crescut cu circa 39% față de sfârșitul anului trecut, până la 72,7 miliarde lei.

Poziție financiară solidă
Rata fondurilor proprii totale se situa la un nivel de 24,2%, la sfârșitul lui 2023, în scădere ușoară față de finalul anului 2022 (24,7%). De asemenea, banca înregistrează o poziție solidă din punct de vedere al lichidității, valoarea indicatorului LCR fiind 353,45%, în creștere semnificativă față de valoarea înregistrată în 2022 (268,3% - date auditate).
Portofoliul de credite se menține în continuare sănătos, în pofida contextului de piață în care inflația și creșterea ratelor dobânzilor au afectat veniturile gospodăriilor. Banca și-a intensificat eforturile de îmbunătățire a calității activelor, rata creditelor si avansurilor neperformante (potrivit definitiei ABE) scăzând de la 4,4% la 4,1% în decembrie 2023.
Rata de rentabilitate a capitalurilor (ROE) a fost de 11,83%, marcând o creștere semnificativă față de rata de rentabilitate înregistrată în anul 2022 (10,95%), datorită creșterii veniturilor operaționale și controlului cheltuielilor de funcționare. De asemenea, rata de eficiență a activității bancare (C/I) s-a îmbunătățit de la 54% la decembrie 2022 la 50,5% la decembrie 2023.
Pentru menținerea unui nivel confortabil de îndeplinire a cerințelor regulatorii privind indicatorul MREL, Banca va continua realizarea de emisiuni de obligațiuni eligibile în cadrul Programului Multianual EMTN, aprobat la finalul anului 2022.
Susținem economia românească
CEC Bank continuă să joace un rol important în economie, finanțând și sprijinind companiile și persoanele fizice:
· Peste 58.000 de credite noi în 2023, cu o valoare cumulată de aproximativ 10,5 miliarde de lei;
· CEC Bank este una din primele 5 bănci comerciale din România care are în oferta de produse credite cu garanții FEI gratuite pentru creșterea competitivității IMM-urilor și pentru sustenabilitatea IMM și a întreprinderilor mici cu capitalizare medie, în cadrul Acordului de Garantare semnat cu FEI în cadrul Invest EU - Compartimentul pentru statul membru România;
· Creditele nou acordate în 2023 clienților corporate sunt în valoare de peste 8,5 miliarde de lei, din care 3,4 miliarde de lei au fost acordate clienților nou intrați în portofoliul băncii. Ne-am concentrat pe susținerea proiectelor investiționale ale clienților existenți, dar și pe diversificarea portofoliului. Principalele domenii de activitate finanțate, în corelație cu programele care vizează proiecte de interes național și regional au fost: agricultura, industria, comerțul, construcțiile;
· Agricultura a avut cea mai mare creștere în portofoliul CEC Bank, fiind al doilea domeniu finanțat de către bancă, soldul creditelor și angajamentelor de finanțare a crescut până la 5,1 miliarde de lei (+ 26% față de decembrie 2022). CEC Bank a lansat, în premieră în sectorul bancar, facilitatea APIA Optim 5x pentru sectorul vegetal și animal, consolidând astfel sprijinul acordat companiilor, în linie cu strategia sa de afaceri. De asemenea, CEC Bank a completat oferta de creditare dedicată domeniului agricol cu un nou produs – Fast Track, prin care se asigură o finanțare rapidă pentru capital de lucru și investiții;
· Peste 48.000 de români, persoane fizice, au beneficiat de finanțări în valoare de 1,9 miliarde lei, destinate investițiilor imobiliare sau concretizării altor proiecte personale;
· În același timp, CEC Bank a ajuns pe locul 5 în topul băncilor dealeri primari pe piaţa titlurilor de stat la finalul anului 2023.

Digitalizarea operațiunilor clientelei
Accesarea produselor și serviciilor bancare pe parcurs 100% digital și-a continuat diversificarea iar tehnologia din online cu motoare decizionale automate a fost extinsă către serviciile din unitățile teritoriale. Astfel, clienții pot rambursa anticipat un credit 100% online, pe un flux rapid, simplificat, direct din platformele de Mobile Banking/Internet Banking și din marketplace-ul CEC_IN pentru persoanele fizice, dar și posibilitatea diminuării limitei de sumă acordată la cardurile de credit și overdraft direct din aplicația Internet Banking pentru persoanele fizice. Pe parcursul anului 2023 s-a finalizat și adopția tuturor fluxurilor rapide de creditare online de către întreaga rețea a băncii, inclusiv de către agențiile de tip B (urban și rural). Totodată, au fost lansate fluxurile rapide de actualizare date clienți și refinanțare credite de consum iar intrarea într-o relație de afaceri cu clienții nu mai este condiționată de prezența acestora în unități, în sensul că, în afară de canalele online, s-au creat birouri bancare mobile prin care banca pune la dispoziție servicii bancare oriunde clienții au nevoie de ele.
Numărul clienților care au accesat produse de creditare prin fluxuri 100% sau partial digitale (canal online și rețeaua de unități teritorialea) s-a dublat față de anul 2022, la fel și numărul celor care au accesat pachete de produse și servicii online.
CEC Bank a implementat mecanisme prin care retragerile de numerar se pot face cu cod QR, prin intermediul telefoanelor mobile, direct la MFM din rețeaua băncii, fără utilizarea vreunui card bancar iar emiterea cardurilor virtuale este posibilă direct din platforma de mobile banking.
Creșterea numărului de clienți Persoane Fizice, prin atragerea a peste 80.000 de clienți noi și implicit, creșterea numărului de utilizatori ai canalelor digitale: CEC_app și CEC_IN, au dus la creșterea volumului de operațiuni prin canalele digitale.
CEC Bank ocupă locul al treilea în clasamentul sistemului bancar românesc după numărul de ATM-uri și MFM-uri deținute – 1.354 echipamente. Dintre acestea, aproape 1.300 sunt echipamente noi de ultimă generație. Anul acesta avem în plan finalizarea procesului de modernizare a întregii rețele.
Numărul de tranzacții financiare derulate prin carduri și prin reteaua de echipamente ATM şi POS (ghiseu și comercianți fizici și virtuali, inclusiv SNEP – ghiseul.ro) a depășit 100 milioane - în creștere, față de anul anterior, cu peste 30%, în timp ce valoarea tranzacțiilor financiare a depășit 35 miliarde de lei (în creștere cu 21%). Totodată, plățile la comercianți efectuate cu cardurile, atât la cei fizici cât și la cei virtuali, au înregistrat creșteri de peste 35%, atât ca număr cât și ca valoare.
Tranzacțiile contactless cu carduri prin portofelele virtuale Apple Pay / Gpay / Garmin Pay / Fitbit Pay au înregistrat creșteri, față de 2022, atât în ceea ce privește numărul tranzacțiilor (+ 126%), cât și în ceea ce privește valoarea tranzacțiilor ( +151%).
Volumele de tranzacționare în activitatea de acceptare la plata prin card prin POS-uri fizice, virtuale și SNEP au înregistrat creșteri de peste 40% față 2022. Totodată, rețeaua de terminale POS (fizice, virtuale, SoftPOS) instalate la comercianții fizici și virtuali pentru acceptarea la plată a cardurilor a înregistrat o creștere cu 58% față de 31.12.2022.

Principalele proiecte derulate în 2023
I. Noi evoluții în cadrul Programului de Transformare
CEC Bank a continuat într-un ritm accelerat programul de modernizare și transformare a băncii. Valoarea investițiilor realizate în 2023 se ridică la 175 milioane de lei, în creștere cu peste 40% față de anul anterior, din care peste 73% vizează investiții în sisteme IT.
În cadrul Programului de Transformare, au fost înregistrate progrese semnificative pentru următoarele proiecte:
· CRM, care are drept scop: îmbunătățirea relațiilor de afaceri cu clienții, optimizarea proceselor, îmbunătățirea performanțelor prin creșterea vânzărilor și fidelizarea clienților;
· FIS Quantum: platformă modernă de trezorerie pentru activitățile de trezorerie și gestionarea bilanțului, cu noi funcționalități pentru clienții Băncii;
· ERP (platforma SAP): platforma financiar-contabilă actualizată.
În fază avansată se află următoarele proiecte:
 Achiziția noului Sistem Core Banking, care va înlocui actualul Core Banking cu un sistem modern și robust, capabil să răspundă cerințelor de dezvoltare ale Băncii;
 Relocarea Centrului de Date existent într-o locație modernă, cu caracteristici de Data Center, prin care să fie asigurată resiliența operațională.

Strategia noastră are în centrul său nevoile clienților și întregul program de transformare este dezvoltat în această direcție. Clienții ne percep ca fiind o bancă cu tradiție pe piață, stabilă și de încredere iar din perspectiva măsurii în care aceștia sunt dispuși să ne recomande (indicator NPS), ne poziționam în linie cu media băncilor concurente din top.

II. Emisiune de obligațiuni
În 2023, Banca și-a consolidat prezența pe piața de capital, noile emisiuni de obligațiuni în cadrul Programului Multianual EMTN fiind plasate cu succes. Lansate în două etape, printr-o emisiune inițială în luna februarie (2023) cu maturitate în 2028, suplimentată ulterior în cursul lunii noiembrie (volumul total emis ridicându-se la aproape 300 milioane de euro), ambele tranșe au fost suprasubscrise atât de investitori internaționali, cât și locali, reconfirmând interesul acestora pentru CEC Bank în calitate de emitent. CEC Bank a finalizat anul 2023 cu un sold de obligațiuni emise de peste 2 miliarde de lei (~414 milioane de euro), înregistrând un nivel confortabil al pasivelor eligible MREL (cu peste 7 puncte procentuale față de cerințele reglementate).

III. Concept AGRI CEC
De asemenea, CEC Bank a implementat, în premieră, un nou concept de unitate dedicată exclusiv acordării de finanțări agricultorilor – AGRI CEC, concept pe care banca îl va implementa și în alte zone cu potențial agricol din țară. Clienții AGRI CEC beneficiază de consultanță de specialitate oferită de personalul băncii, care deține experiență în structurarea facilităților de credit din acest sector și care cunoaște bine tendințele pieței la nivel local: evoluția prețurilor la terenurile agricole, cereale și inputuri, particularități privind etapele în care sunt realizate culturile și recoltarea, fiind cunoscut că sezonalitatea este o caracteristică predominantă a sectorului, tehnologia utilizată și particularitățile acestor achiziții. O importanță semnificativă o are consilierea adecvată a clienților în vederea accesării de fonduri europene și programe guvernamentale menite să susțină eficiența și modernizarea activității fermierilor cât și alinierea performanțelor economice și de sustenabilitate la nivelul asumat în cadrul Uniunii Europene.
AGRI CEC va avea un rol de integrator în ecosistemul clientului CEC Bank, oferind zone și fluxuri dedicate pentru dezvoltarea dar și atragerea cliențiilor din agricultură. Vom crea un marketplace pentru clienții noștri unde vom aduce laolaltă partenerii CEC Bank care pot furniza tot ceea ce au nevoie fermierii: consultanță, îngrășăminte, semințe, sisteme de irigații, silozuri, utilaje agricole, etc.

IV. E-Factoring
CEC Bank a demarat în 2023 și implementarea Proiectul E-Factoring, care are ca scop automatizarea proceselor și activităților specifice administrării facilităților de factoring.


Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro