credius.ro

Despre cum se suporta BRD si Raiffeisen Bank la Cora

13 martie 2006

Agentia bancara din hipermarket nu este o idee noua, insa goana dupa clienti a facut in ultimul timp ca mai multe banci "sa se calce pe bataturi" in acelasi spatiu comercial. Este cazul hipermaketului Cora Lujerului, unde BRD si Raiffeisen Bank impart frateste acelasi spatiu, oferind solutiile de finantare in acelasi birou de credite, la numai 2-3 metri distanta una de cealalta. Frate, frate ... da' branza e pe bani !!! -

Asa ca, aflat la o sesiune de cumparaturi in Cora si tinut in marcaj “om la om” de prietena mea pe tema unui frigider nou, am dat o raita si pe la birourile celor doua banci. La standurile de electrocasnice este de observat un amanunt interesant: unele produse au atasate o eticheta cu rata lunara pe care trebuie sa o platesti daca le cumperi cu un credit de la Raiffeisen Bank, iar alte rata pentru un credit de la BRD. Explicatia (de la un angajat al  hipermarketului): cele doua banci si-au impartit frateste produsele. De exemplu, frigiderele sunt ale Raiffeisen, iar BRD are masinile de spalat. Pana la urma, in atragerea clientilor conteaza poate cel mai mult expunerea si publicitatea si, ca sa nu fie cu suparare, bancile si-au delimitat clar "aria de acoperire" a produselor.

In drum catre biroul de credite - pana la care ai ceva de mers, fiind chiar la intrarea in magazin, cineva fredoneaza un refren foarte cunoscut: “Cine-a pus carciuma-n drum ...”. Cred ca din cauza ca tocmai a fost sarbatoarea celor 44 de pahare, acest 8 Martie al barbatilor. Il preiau si il adaptez timpului prezent, cand locul carciumilor de la sosea a fost luat de banci: "Cine-a pus banca in drum / Ala n-a fost om nebun / Ala a fost om cum minte / Cine intra-n ea sa-mprumute".

Un cantec vechi, cu un parfum de perioada interbelica, te poate face sa vezi altfel ofertele bancilor. Si daca tot a venit vorba despre atmosfera carciumilor de la sosea, se poate spune ca la BRD clientii pot servi un credit de consum “Sec de BRD”. Acesta se acorda pe o perioada maxima de 5 ani, cu o dobanda de 16,9%. Pentru a destupa o sticla dintr-un astfel de "Sec" mai trebuie sa achiti la desfacerea dopului si un comision de 7,9%. De asemenea, ai nevoie si de asigurare. Trebuie insa sa aduci ceva acte pentru a avea acces la aceasta licoare BRD: adeverinta de salariu completata si stampilata, copie dupa buletin plus copie dupa cartea de munca. Pentru cei care nu gusta unul sec, BRD ofera produse ceva mai dulci, cum ar fi o "Grasa de BRD". Avantajul este ca nu-ti trebuie cartea de munca, insa te costa ceva mai mult: ai o dobanda de 23,9%, iar lunar returnezi 108,7 RON.

Concurenta te serveste cu ceva mai greu, un "Lacrima lui Raiffeisen", caci pentru a fi sigur ca esti in stare sa-l consumi consilierul te supune unui interogatoriu: unde muncesti, ce scoala ai absolvit, cati angajati are firma la care muncesti, daca are capital privat si daca acesta este de provenienta autohtona sau are origini peste granita. Insa daca ai trecut peste el, ii simti buchetul dulce: nu ai nevoie decat de adeverinta de venit si nu se solicita asigurare. Perioada de acordare este de 4 ani, dobanda 21%, iar comisionul de procesare este de 9,9%.

Nu trebuie insa sa va lasati ademeniti usor dupa o simpla degustare. Astfel, desi pare mai bun si ieftin, pentru un "Sec de BRD" de 1.800 RON timp de 2 ani platesti lunar 102 RON, in timp ce Raiffeisen iti ofera "Lacrima" de aceasi valoarea si pe aceeasi perioada la un pret lunar mai mic, de 101 RON. Sa contina cumva produsele BRD ceva ingrediente ascunse, care sa-ti provoace dureri de cap? Deloc, ne asigura bancherii, produsul este natural si are o claritate de invidiat.

In orice caz, pretul creditului este rata lunara. Din acest punct de vedere ofertele celor doua banci sunt foarte apropiate. Diferenta o fac actele necesare pentru un credit, in conditiile in care pentru cel mai ieftin credit de la BRD ai nevoie de copie dupa cartea de munca, iar la Raiffeisen Bank obtii un imprumut la un pret ceva mai mic numai cu adeverinta de salariu. De asemenea, potrivit reprezentantilor celor doua banci, la BRD obtii un credit in aproximativ jumatate de ora, in timp ce la Raiffeisen ai nevoie de o ora si jumatate. Dar, dupa cum se stie, in Romania drumul de la teorie la practica este destul de anevoios.

Asa ca, in final, preferinta pentru una dintre licorile oferite de banci pleaca de la gusturile clientului: sec sau dulce. Dar sa nu va ganditi ca veti destupa prea multe sticle, caci accesul la ele este limitat de BNR, care s-a gandit astfel sa fereasca romanii de durerile de cap. Si totusi... Biroul de Credite ne anunta ca "cetateanul turmentat" este contemporan cu noi...

Bogdan Popescu
[email protected]

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro