Intr-o ceremonie care a avut loc la pranz, Presedintele Austriei, Heinz Fischer, i-a acordat lui Herbert Stepic, CEO-ul Raiffeisen Bank International AG (RBI), Marea Decoratie de Onoare in Aur pentru serviciile aduse Republicii Austriece. Evenimentul urmeaza propunerii facute de Ministrul Federal de Finante, Maria Fekter. Distinctia este o recunoastere a meritelor economice ale lui Herbert Stepic indeosebi in legatura cu rolul activ pe scena internationala al RBI si pionieratului sau in Europa Centrala si de Est (ECE). Activitatea RBI a contribuit la deschiderea unui intreg sector de business pentru banci, fie ele locale sau internationale, dar indeosebi pentru cele de origine austriaca. Stepic a fost un deschizator de drumuri pentru economia austriaca in regiunea ECE. Aceasta continua sa aiba un potential de crestere semnificativ mai mare decat Europa Occidentala.
In discursul de primire, Stepic a subliniat faptul ca decoratia il onoreaza si motiveaza in acelasi timp. El a spus ca o primeste in numele miilor de angajati care au dat dovada de entuziasm si motivare in ciuda climatului economic dificil. “Chiar si dupa 25 de ani, ma consider un pionier in ceea ce priveste Europa Centrala si de Est si incerc sa ii molipsesc si pe ceilalti cu pasiunea mea pentru regiune. Ii inteleg pe oamenii din aceasta regiune, la fel cum inteleg si dorinta lor de a ajunge la un nivel de prosperitate pe care generatia parintilor lor nu l-a avut. Europa Centrala si de Est continua sa fie principala regiune de dezvoltare a Europei si un factor semnificativ de crestere pentru economia Austriei” a spus Stepic.
Marea Decoratie de Onoare in Aur pentru serviciile aduse Republicii Austriece este una dintre cele mai inalte distinctii ale tarii. In afara de familia lui Stepic, la ceremonie au participat, printre altii, si Willibald Cernko (CEO Unicredit), Ewald Nowotny (Guvernator al Bancii Nationale a Austriei), Christian Konrad (Presedinte al Asociatiei Austriece Raiffeisen), Josef Pröll (fost vice-cancelar) si Andreas Treichl (CEO al Erste Bank)
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro