Sau CEC-ul in primele 8 luni. Am tinut mult sa va prezint banca prin ochii mei, de client. Doar eu – clientul - si stirile din presa. Fiind aproape de banca, mergand lunar pe acolo, de ceva vreme ma simt tot mai aproape de banca asta. De fapt, daca stau sa ma gandesc, este prima banca cunoscuta de mine, deci o legatura veche, este prima banca cu care am facut cunostinta. Mama, tata vorbeau despre ea, atunci cand nici nu cunosteam sensul cuvantului banca. CEC,CEC, CEC… pentru mine cuvantul reprezenta doar ban. Daca tata venea de acolo, avea bani, asa cred… Cred ca acesta mostenire, din tata in fiu, a facut sa ma numar printre clientii bancii. Si numai daca mergeam sa stau la coada interminabila sa ridic alocatia de prescolar a copilului meu, tot client sunt, asa mai voala(t).
Anul acesta am avut prima bucurie. Se poate schimba ceva la CEC, macar fata, sau interfata client –banca. “Batrana doamna” sta pe o mina de aur, se va privatiza. La acesta noua imagine am adaugat declaratia presedintelui care promitea o banca de top. Spunand asta, am adaugat imaginii virtuale tot ce implica o astfel de banca: sedii noi, birouri noi, oameni noi, bidoane cu apa plata si pahare in suport, amabilitate, profesionalism, oameni bine pregatiti si lipsa cozilor. Apoi am inteles ca toate nu se pot face decat pe rand, si mai ales le pot face altii, nu noi. Banca poate avea parte de acestea doar daca o vindem. Se vinde, dar imi raman amintirile si… legatura pe 4 ani - un credit mic si de nevoi(e) luat - si mai raman notitele, pe care le-am strans in timp, adica chitantele.
Totul a inceput cu declaratia presedintelui ultimei institutii bancare de stat, care ne atentiona: CEC-ul va ajunge in top, chiar daca peste 3-5 ani. Apoi totul a aparut in roz, sau asa l-am perceput eu. Cea mai noua stire despre CEC: institutia vinde credite firmelor si inregistreaza o crestere tripla fata de anul trecut. Tot CEC-ul a inceput sa acorde credite in valuta si a ajuns deja la o suma frumusica: 6 milioane euro. Valoarea totala a creditelor acordate de banca a crescut de la 600 milioane RON anul trecut, la 2,4 miliarde lei in prezent, cresterea cea mai mare fiind inregistrata in sectorul IMM, dupa cum spun cifrele oficiale. In consecinta, banca si-a recastigat pozitiile pierdute anterior in cota de piata, iar ultima situatie o plasa din nou pe locul 5, la 31 martie 2006, fata de locul 7 detinut la finele anului 2005. O prezentare mai mult decat frumoasa pentru o juna care isi cauta mire.
In acest an am citit destule stiri despre CEC, chiar prea multe pe alocuri. Mai toate ziarele publicau comunicate de presa, comentau pe marginea acestora sau chiar faceau presupuneri despre marii castigatori, ai mult mediatizatei privatizari.Unele publicatii s-au luat la “tranta cu batrana doamna”: cu cine face CEC-ul afaceri curate?, aceasta era intrebarea la un moment-dat.
Despre privatizare s-a discutat inca de la inceputul anului, sub semnul intrebarii insa. Primavara a fost un anotimp important pentru cea mai cunoscuta banca romanesca, de atunci stirile nu au contenit sa vina, toate in favoarea unei imagini imaculate, pentru o privatizare rapida, desigur.
Atunci, Comisia de Privatizare din Camera Deputatilor a aprobat Ordonanta de Urgenta pentru continuarea procesului de privatizare a Casei de Economii si Consemnatiuni. Tot atunci am aflat adevarul: CEC-ul are cea mai extinsa retea informatica, datorita modernizarii rapide. “Prin modernizarea si dezvoltarea infrastructurii informatice derulata in ultimele sase luni, Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) opereaza online in mai mult de 650 de unitati din totalul de peste 1.400. Ca urmare, mai mult de 4.000 de utilizatori se pot conecta simultan pentru a efectua tranzactii in sistemul informatic al bancii, ceea ce inseamna un volum aproape dublu fata de anul trecut.” Sistemul informatic a permis bancii, pentru prima data, sa-si “cunoasca” clientii, adica numarul lor. Este vorba de 3,1 milioane de clienti, din care aproximativ 3 milioane de persoane fizice si aproximativ 100.000 de persoane juridice. Nu cred ca pe mine ma mai tine minte, sunt unul dintre milioanele lor de clienti…
Urmatorul anunt facut de banca ne face sa dam buzna la banca si ne indatoram: pentru contractele de credit incheiate in perioada 10.04.2006 - 31.05.2006, CEC acorda dobanzi promotionale, mai mici cu pana la un punct procentual, la o serie de credite de mare interes pentru persoanele fizice”. Eu asta am facut, dar banca nu m-a luat in seama: nu prezint incredere, chiar daca sunt clientul sau - chiar unul bun, zic eu - si vreau sa rambursez in avans creditul mai vechi. Dar nu despre asta este vorba, ca doar sunt destule banci si oportunitati pe piata bancara, cat despre clienti fideli, nu poate fi vorba, inca! Dupa ce am fost refuzat, nu ma agit sa inchei socoteala cu banca, imi face placere sa merg lunar la banca, sa-mi vad consilierul favorit!
Tot pentru imbunatatirea imaginii, dar si a produselor, banca ne anunta ca lanseaza cel mai “bun” card de credit. Adica cel mai ieftin, la acel moment. “CEC a lansat primul card de credit pentru persoane fizice, sub sigla MasterCard. Dobanda perceputa pentru sumele utilizate este de doar 17,5%, cea mai mica de pe piata bancara in prezent. Cardul CEC poate fi utilizat pentru plati electronice si pentru retragere de numerar de la ATM-uri si EPOS-uri, atat in tara cat si in strainatate. Banca nu percepe
dobanda pentru sumele utilizate intre 11 mai si sfarsitul lunii august.” Deci, pregatiti-va: mai este o zi si promotia expira. Banca se lupta in “audienta” cu ABN Amro, care insa pomova in acesi perioada, un card “perfect”.
Si ca sa fie mai eficienta, institutia schimba programul angajatilor. Toate bune pentru mine, pot ajunge la banca si mai tarziu sa-mi achit rata. Si ce fac cu casiera din fata mea? Inchid ochii…”Programul de lucru al unitatilor CEC va fi modificat astfel: 8:30-18:30 pentru 132 de unitati (din care 47 in Bucuresti), 8:30-16:30 pentru 1161 de unitati (26 in Bucuresti) si 8:30-12:15 pentru 111 unitati aflate in mediul rural. Programul este astfel diferentiat, CEC adaptandu-se nevoilor resimtite pe trei nivele.”
Un lucru extrem de bun pentru romanii muncitori.
In mijloc de mai, banca semna un parteneriat cu CNIPMMR pentru a sprijini IMM-urilor. Concret colaborarea dintre cele doua institutii consta in: “asigurarea accesului IMM-urilor la programele de finantare derulate de CEC; consilierea acestora pentru accesarea programelor derulate de banca; sprijinirea IMM-urilor in participarea la manifestarile organizate de CEC; colaborarea cu departamentul de specialitate din cadrul CNIPMMR pentru dezvoltarea si promovarea de proiecte; informarea IMM-urilor cu privire la reglementarile din domeniul finantarii; organizarea unor seminarii, conferinte, forumuri si alte activitati de interes comun; schimb de informatii privind reglementarile si informatiile referitoare la programele destinate IMM-urilor; realizarea, in comun, pentru membri structurilor teritoriale ale CNIPMMR, a unor seminarii, conferinte si a altor actiuni.”
La inceputul lunii iunie, banca anunta un nou record: CEC emite peste 45.000 de carduri de debit, doar in primele 5 luni. Tot atunci afla ca data la care se vor depunde ofertele pentru privatizare nu poate depasi 17 iulie. Tot despre privatizare, insa anunturi nu tocmai incurajatoarea pentru aceea vreme, sunt si urmatoarele doua: Dexia si Banca Monte dei Paschi di Siena si-au retras oferta de preluare a Casei de Economii si Consemnatiuni. Ce oare nu le-a convenit?
Parca vrand sa ne distraga atentia, banca face urmatorul pas: deschide prima agentie destinata persoanelor juridice, situata la promenada: Lipscani nr. 18.
Pe 17 iulie, aflam petitorii bancii: National Bank of Greece, OTP Bank, Raiffeisen Zentralbank in consortiu cu Raiffeisen International Holding au depus, la sediul Ministerului Finantelor, ofertele finale pentru privatizarea CEC. Dar parca erau 4. Da, lipsea EFG Eurobank, care neprezentandu-se pana la ora 17.00 pentru a depune oferta, a dat “kick” acesteti oportunitati unice, spune presa. In aceasi zi, BankingNews prezinta o eventuala suma pe care statul o va putea incasa de pe urma CEC-ului - 500 milioane de euro, o suma buna, zic eu.
Apoi banca a devenit una de zvonuri: ba se privatizeaza, ba se amana, ba suntem multumiti de suma, ba nu meritam suma. Si presupunerile continua: cine castiga banca cu cea mai buna reprezentare in tara? Raiffeisen era favorita tuturor. Toti visam la investitorii austrieci sau nemti, ca de, sunt seriosi.
Nu mai stam mult fara sa aflam un adevar incontestabil: CEC-ul este de cinci ori mai profitabil, in prezent. Banca a obtinut un profit de 5,8 milioane de euro, in primul semestru.
Brusc aflam ca Raiffeisen Bank nu este asa cum o vedeam eu, dar si alti romani: este de fapt foarte zgarcita! Sau nu facem atatia bani…ei cred ca banca mea de-o viata nu merita mai mult?
Ca sa trecem peste marea drama, citim in presa despre cardul de credit: s-a vandut extrem de bine, dar totusi la sate mai este de munca, trebuie schimbate mentalitati. Ca si la ei - oamenii se schimba cel mai greu. La numai 2 luni de la lansarea acestui nou produs al bancii, cardurile au ajuns la numarul 6.500 de bucati. “Toate cardurile CEC ofera utilizatorilor securitate maxima prin alinirea la sistemul 3D Secure, CEC fiind astfel una dintre cele cateva banci din Romania care s-au aliniat standardelor internationale de securitate a platilor cu carduri.”, un alt plus adaugat bancii, care da bine la vanzare.
In ultimul timp stirile se succed cu repreziciune: CEC deschide, inca, conturi pentru pensionari; ba nu - banca renunta la acest beneficiu acordat pesionarului; habar n-am cum a ramas, sper ca nu in coada de peste. Astept noutati de la postas, in curand vine sa aduca pensia mamei. Sau de vina este stirea: este calda si nu s-a racit ca sa o pot citi pe indelete…
La final de august stirile iar sunt confuze: se privatizeaza dar numai daca se face asa cum trebuie – chiar, cum trebuie? - iar ungurii au aceeasi strategie ca si Erste. Statul nu vrea sa privatizeze CEC-ul – striga ei in gura mare, poate-poate au parte de mici avantaje. Si daca se intampla ceva, o sa auzim: v-am zis noi!
Si normal, ca sa uitam aceste probleme, a cata oara, apar alte stiri din sanul CEC: banca are un nou management al creditelor si pentru eficientizare, din nou acest cuvant important, banca isi vinde din sediile numeroase si faimoase: din cate am citit, 15 la numar.
In final de “analiza” aflu ca putem pune mana pe mult asteptatul investitor abia la anul. “Termenul de depunere a ofertelor pentru CEC a fost amanat pentru ca OTP Bank si National Bank of Greece au cerut rezultatele financiare calculate in conformitate cu standardele de contabilitate IFRS, iar preluarea CEC se va finaliza in martie 2007, a declarat presedintele CEC, Eugen Radulescu”.
In loc de concluzie
Deci, nici in acest an nu voi vedea fete mai luminoase, sedii mai impunatoare, doamne mai amabile, domni mai bine imbracati si pregatiti, mult profesionalism, gata sa ofere tot, chiar si apa la pahar, pe bani desigur. Dar nu e rau: eu am amintirea din vremea copilarie, am mostenirea. Copilului meu insa nu. Sigur nu va apuca sa vada acesta fata a celei mai vechi banci, ca poate pana atunci vine investitorul…oricum mostenirea va fi alta! Deci exista speranta... ca lucrurile se vor schimba, chiar daca cei care decid schimbarea, nu prea cunosc raspunsul la intrebarea actuala: este buna privatizarea acesta?
Da mie ce-mi pasa? Eu doar am amintirea... la care vreau sa renunt... dar chinul continua.
George Pruna, fin analist bancar - adica caut credit si analizez
oferta bancilor (si actiunile lor!)
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro