Concurenta de pe piata bancara da roade pentru potentialii clienti, ofertele bancilor comerciale suferind permanent modificari in avantajul acestora. Patru banci si-au facut produsele de creditare in lei si valuta mai atractive. -
HVB Bank, Raiffeisen Bank, Piraeus Bank si Volksbank au demonstrat in aceasta prima luna a lui 2006 ca produsele de creditare devin din ce in ce mai atractive. Fara prea multe batai de cap, accesibilitate si costuri cat mai mici sunt principalele atribute ale imprumuturilor lansate sau relansate de cele patru banci.
Volksbank ieftineste puternic toate imprumuturile
Volksbank va reduce dobanzile la creditele in valuta si lei, netinand cont de reviziunile specialistilor din domeniu, care anticipau pentru acest an o plafonare a dobanzilor la imprumuturile in moneda nationala si o crestere a dobanzilor percepute la creditele in valuta. Declaratia presedintelui Volksbank Romania, Laurentiu Mitrache: "Vrem sa fim Liderul Pretului. Avem ca obiectiv oferirea unor produse de creditare in functie de posibilitatile populatiei cu costuri cat mai reduse" isi gaseste corespondent in realitate. Astfel, incepand cu saptamana viitoare, creditele pentru locuinta, cele auto si cele pentru nevoi din portofoliul Volksbank vor deveni mai ieftine, ajungand la cele mai mici nivele de pe piata bancara.
In exclusivitate pentru BankingNews, Directorul de Marketing & PR al Volksbank, Alin Merer, a declarat ca Volksbank va reduce dobanzile, incepand de saptamana viitoare, o surpriza totala in contextul in care rezerva minima obligatorie aferenta pasivelor in valuta a crescut de la 30 la 35%. Dobanzile la creditele in valuta vor fi mai mici cu 0,25% (in prezent dobanzile sunt de 7%) iar cele la imprumuturile in lei vor fi mai micsorate cu pana la 0,50% (in prezent sunt de 8,25%).
Alin Merer ne-a declarat ca “pentru a proteja cat mai mult clientul vom scadea dobanda pentru creditele in valuta (locuinte, auto, Optimus) la nivelul de 6,75% pe an. Si pentru ca solicitarile pentru credite in moneda nationala sunt din ce in ce mai mari, tot de saptamana viitoare, creditele mentionate mai sus vor avea dobanda de 7,75% pe an pentru RON”. Ca o consecinta a masurii BNR, Volksbank va majora comisionul aferent rezervei minime obligatorii de la 1,25 la 1,55% pe an.
Raiffeisen Bank reduce dobanda la creditele la lei si simplifica procedurile de acordare
Raiffeisen Bank a modificat produsele de creditare in lei cu garantie imobiliara oferite populatiei, prin simplificarea procedurilor de acordare, micsorarea dobanzilor si extinderea termenelor de rambursare. La creditele in lei pentru nevoi personale nenominalizate, garantate cu ipoteca - Flexicredit Plus - dobanda practicata este de 12,9% pe an, DAE 14,05, iar suma maxima acordata nu mai este limitata la 50.000 euro, echivalent in lei. Perioada maxima de rambursare a fost majorata la 20 de ani (de la 15 ani).
Incepand cu aceasta saptamana, Raiffeisen Bank a lansat o noua oferta si pentru creditele ipotecare in lei, care se acorda cu o dobanda de 11,5% pe an (a scazut de la 13,5% pe an), pe o perioada de maximum 25 de ani (perioada extinsa de la 20 de ani).
Banca a facut modificari importante si in ceea ce priveste procedurile de acordare pentru creditele destinate persoanelor fizice, simplificand semnificativ documentatia necesara, conditiile cerute, modalitatea de calcul a veniturilor (prin luarea in calcul a mai multor categorii de venituri) etc.
“Evaluam continuu oferta noastra de produse si servicii destinate populatiei, pentru a veni cu solutii simple si de calitate. Schimbarile facute de noi, la acest inceput de an, la produsele de creditare in lei ne ajuta sa raspundem mai bine necesitatilor clientilor si tin cont de evolutiile pietei”, a spus Razvan Munteanu, vicepresedintele Diviziei Retail a Raiffeisen Bank.
HVB Bank a umblat la flexibilitatea si accesibilitatea creditelor
HVB Bank a modificat produsele de creditare, sporind gradul acestora de accesibilitate si flexibilitate. Noile produse apartin catalogului care va defini oferta de retail banking a viitoarei banci HVB Tiriac. Noua banca va aparea odata cu finalizarea procesului de integrare a HVB Bank si a Bancii Tiriac. Noile produse de creditare sunt oferite deja de HVB Bank, ele urmand sa fie disponibile si in sucursalele Bancii Tiriac pana la finalul primului trimestru 2005.
"Accesibilitatea si flexibilitatea au fost conceptele majore care au stat la baza definirii acestui nou catalog. Noua entitate va fi o banca universala, care se va adresa unei categorii largi de clientela. Iar oferta pe care o conturam acum vine ca o confirmare a acestei pozitionari", declara Manuela Plapcianu, Vicepresedinte HVB Bank Romania.
Mai nou, pentru obtinerea unui imprumut de la HVB Bank, varsta minima este de 20 de ani, venitul net lunar minim are un nivel considerabil mai mic si este acum raportat la veniturile familiei, si nu doar la cele ale solicitantului unui credit. Iar vechimea minima in munca este de un an, in loc de doi, cat prevedeau conditiile anterioare de eligibilitate.
Piraeus Bank a reintrat in jocul creditelor pentru locuinta in valuta
Piraeus Bank Romania a anuntat la inceputul acestui an ca a scazut dobanda la creditele pentru locuinte la numai 7.5 % pe an pentru imprumuturile in euro. Noutatea pe care o aduce acest imprumut pe piata bancara este faptul ca poate fi acordat si pentru refinantarea creditelor ipotecare aflate in derulare la alte banci.
„Cu o perioada de creditare de pana la 30 de ani, asigurari de viata si imobil incluse si o dobanda competitiva pentru creditele in EURO de 7.5% pe an, oferim cel mai bun credit ipotecar de pe piata! Ma astept ca foarte multa lume care a contractat credite mult mai scumpe sa vina la noi pentru refinantarea acestora si sa beneficieze de rate lunare mult mai mici” a spus George Alberts, Deputy General Manager Piraeus Bank Romania.
Gabriela Dinu
[email protected]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro