credius.ro

Viitorul Managementului Riscului de Creditare, dezbătut la Conferința pe care ICAP CRIF o dedică anual afacerilor din România

28 mai 2024

București. 21 mai 2024. Cel mai important eveniment conceput de ICAP CRIF și dedicat în exclusivitate problematicii complexe a managementului riscului de creditare va avea loc pe 23 mai 2024, la București, având ca temă centrală impactul directivelor ESG asupra riscului de creditare. ESG Impact on Credit Risk: Navigating the Challenges este un subiect extrem de important în lumina noilor reglementări din domeniul ESG, iar conferința care îi este dedicată ajunge în acest an la cea de a 15-a ediție, demonstrând valoarea adusă comunității de afaceri din România.
„Suntem încântați că de 15 ani aducem împreună experți de renume din industrie pentru a discuta aspecte critice ale managementului riscului de creditare. Feedbackurile primite an de an ne confirmă faptul că această conferință organizată de ICAP CRIF reprezintă o platformă esențială pentru schimbul de idei și bune practici, contribuind la consolidarea cunoștințelor și abilităților necesare pentru navigarea cu succes prin aceste vremuri complexe. De aceea, anul acesta ne concentrăm pe impactul ESG asupra riscului de creditare, oferind participanților soluții și instrumente valoroase pentru a face față noile provocări și oportunități”, declară Nikitas Konstantellos, Președinte și CEO, ICAP CRIF.
Această Conferință oferă o oportunitate unică de a afla direct de la experți despre tendințele și inovațiile care vor modela viitorul managementului riscului de creditare. Pe lângă studii de caz și rating-uri ale industriilor (ratinguri sectoriale), participanții vor afla de la experții și specialiștii prezenți la eveniment informații despre climatul macroeconomic, rolul asigurărilor de credit în era tranziției ESG, viitorul riscului de credit în era AI și Advanced Analytics, impactul schimbărilor climatice asupra riscului de credit. Vor fi punctate de asemenea relevanța cunoașterii partenerului în managementul riscului de credit (KYC, know your counterparty) și influențele reglementărilor ESG asupra managementului lanțului de aprovizionare și a oportunităților de finanțare.
„Conferința de Management al Riscului de Creditare a ICAP CRIF a devenit un eveniment de referință pentru comunitatea de afaceri din România, oferind o platformă pentru discuții aprofundate și schimburi de experiență între profesioniști de top. Această conferință nu numai că facilitează accesul la informații de ultimă oră, dar și promovează inovația și bunele practici, contribuind astfel la dezvoltarea și consolidarea pieței de afaceri din România. Suntem onorați să avem alături de noi un lineup impresionant de experți recunoscuți la nivel internațional, care vor împărtăși cunoștințele și perspectivele lor asupra provocărilor și oportunităților actuale din domeniul riscului de creditare și al impactului ESG”, precizează Theodoros Polydoros, Director Executiv, ICAP CRIF Romania și Bulgaria.
Printre vorbitorii evenimentului se numără: dl. Andrei Rădulescu, singurul economist din România și Europa Centrală și de Est Membru al Comitetului Bretton Woods; dl. Gerasimos Tzeis, Managing Director Atradius Greece & Romania; dl. Valentin Lazea, Economist Șef al Băncii Naționale a României și autor al best-seller-ului O istorie morală a politicilor monetare și fiscale; dl. Daniele Vergari, Director Risk Analytics Global, CRIF; dl. George Oikonomou, Head of Analytics în cadrul ICAP CRIF Credit Rating Agency; d-na Maria Luisa Cardini, KYC & Compliance Solutions Senior Manager, CRIF; d-na Oana Oprea, Group Data Protection, Risk & Compliance Officer, NEPI Rockcastle; dl. Simone Rampichini, Director ESG, CRIF; dl. Christian Bogaru, Managing Partner, BCHLAW Law Firm; dl. Călin Rangu, Director Rezoluție, Fondul de Garantare al Asiguraților din România; d-na Andreea Ghiocel, Reporting Division Director, The CSR Agency; d-na Simona Petrescu, ESG Director, UniCredit Bank Romania și dl. Robert Uzună, Vicepreședinte, Departamentul Corporate Affairs, Ursus Breweries.
Managementul riscului de creditare reprezintă procesul prin care atât companiile cât și instituțiile financiare bancare și non-bancare identifică, evaluează și gestionează riscurile asociate acordării de credite și a altor forme de finanțare, de la sume datorate în urma tranzacțiilor comerciale și până la finanțarea cumpărăturilor în rate făcute de consumatorii finali. Importanța managementului riscului de creditare este crucială, deoarece ajută la menținerea stabilității financiare a instituțiilor și companiilor, protejează capitalul investitorilor și contribuie la încrederea generală în sistemul financiar. O gestionare eficientă a riscului de creditare poate preveni insolvențele și poate asigura sustenabilitatea pe termen lung a afacerilor, facilitând totodată un climat economic sănătos.
Evenimentul este susținut de: Hertz, BCHLAW Bogaru Christian Law Firm, Atradius, Alpin Resort Hotel & Alpin K2, Sanovita și After Eight. Energia este asigurată de Davidoff, coffee partner al evenimentului, iar tiparul sustenabil de Copy Print, un partener ready to print. Partenerii media sunt Business Review și Wall-Street.


Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro